Am revenit cu un nou articol despre experiența mea din Phuket, Thailanda. Perioada de așteptare pentru a scrie acest articol a fost mai lungă decât imi imaginam, dar scuza este una plauzibilă: sesiunea.
Dacă ați citit articolul precedent, Caută pălăria din Bangkok, https://thetravellinghat.ro/2019/01/06/cauta-palaria-din-bangkok/, ați putut vedea că Thailanda este o țară foarte interesantă și cu multe locuri de vizitat.
În Phuket am ajuns cu avionul, plecarea fiind din Bangkok. Aici am stat cazați la Sunset Beach Resort, o locație la care așteptările sunt mari, dar realitatea nu e chiar atât de bună. Pentru cine vrea o cazare cu condiții medii, atunci acest resort este unul bun. Cazarea pentru 4 nopți a fost 273 € de persoană.
În prima seară am pornit să căutăm agenții cu care să negociem câteva excursii. În Phuket se negociază tot! Excursiile au un preț foarte mare, dar trebuie negociate la sânge. Fiind foarte multe agenții care au aceleași excursii, șmecheria cu care îi poți fenta este să le spui că mergi la o altă agenție că ai găsit un preț mai bun și atunci ei mai lasă din preț.
În prima zi plină, am ales să ne relaxăm pe o plajă sălbatică, și anume Freedom Beach. A fost o alegere excelentă, deoarece era o plajă izolată, liniștită și cu o apă foarte curată și caldă. Am prins o vreme perfectă pentru plajă, iar cireașa de pe tort a fost apusul care era pictat cu nuanțe de portocaliu și roșu, care te pierdea în valurile mării și în liniște.
A doua zi am negociat o excursie pentru Insulele Ko Phi Phi. Am ales varianta de a închiria o barcă privată pentru a ne face de cap! Prețul excursiei a fost de 50 € de persoană, preț în care erau incluse și câteva băuturi răcoritoare și fructe proaspete. Costul care a fost în plus a fost intrarea în parcul național, care a costat 400 bahts de persoană, aproximativ 11 € de persoană; și prânzul pe care l-am luat pe insulă.
Dis de dimineață, ne-am urcat în barcă și am dat drumul la muzică, am zis să înceapă aventura!Vântul bătea cam tare, iar valurile erau mari. Ne aflam într-un Speed Boat care a dat culoare excursiei! Pe la mijlocul traseului am oprit în parcul național, loc perfect pentru a face baie, pentru a sări din barcă și pentru a înota. Următoarea oprire a fost pe insulă, unde am mâncat prânzul, și unde am ales să ne relaxăm timp de 40 de minute pe plajă, într-un loc amenajat unde ne-am lăsat pe mâna thailandezelor, care ne-au făcut Thai Massaj. Cele mai bune 40 de minute care au putut exista!
Chiar dacă dimineața a început foarte frumos, cu un pic de soare căci norii nu au ezitat să apară, până pe la ora 15 când se dădeau deja semnale cum că vine o furtună tropicală. Se înnora tot mai tare și toate bărcile erau grăbite să ajungă înapoi la mal, în Patong Beach. Noi între timp am plecat de pe insulă, de pe Ko Phi Phi și am oprit jumătate de oră să facem snorkeling. A fost o experiență inedită! Atât de mulți pești colorați și diferiți! Într-un final am ajuns înapoi, totul era în regulă, chiar dacă vântul se simțea deja că bate tot mai tare. Noi ne aflam într-o zonă în care furtuna tropicală nu a afectat deloc zona de uscat, dar pericolul cel mai mare era pe mare.
Următoarele zile în Phuket nu am mai reușit să mergem pe alte insule, datorită vremii, dar am ales să mergem cu un tuk-tuk aproximativ la o oră distanță de Patong Beach, unde stăteam noi, pe o plajă retrasă. Ploaia ne urmărea în ciuda faptului că afară era foarte cald. După ce am ajuns la plajă, în 15 minute a și ploauat, timp în care noi ne-am ascuns hainele sub câteva pelerine și am făcut baie în mare, deoarece era singurul loc unde era mai cald. După această aventură, am luat cina la un local în care am putut surprinde refluxul mării, poate cel mai mare pe care eu l-am văzut până atunci.
O altă zi în care nu am putut ieși pe mare a fost cea în care am ales să mergem să vizităm elefanții. Elephant Care Park Phuket a fost locul în care am pregătit mâncarea elefanțiilor, i-am hrănit și le-am făcut baie. Un lucru care nu trebuie ratat atunci când ajungeți în Phuket!! Costul acestei experiențe a fost de 50 €, preț în care au fost incluse mâncarea, transportul de la hotel până la locație și înapoi.
Mai jos vă voi lăsa câteva sugestii pentru Phuket, în cazul în care îl veți marca pe hartă ca fiind viitoarea voastră destinație de călătorie:
Big Buddha Phuket – Program: Sun – Sat. 8:00 AM – 7:30 PM. – Gratuit – Locul oferă o priveliște minunată spre Phuket dintr-un punct înalt din partea de sus a muntelui. O priveliște de care îți vei aduce aminte!
Bangla Road – Acest drum se află chiar în centru; are tot ceea ce vreți: cluburi de noapte, baruri, muzică live și faimoasele spectacole de ping-pong (pe care nu le puteți rata atunci când mergeți în Thailanda). Fetele sunt mai mult decât primitoare în baruri și dacă savurați o băutură veți avea o atenție deosebită din partea lor. Dacă sunteți în căutarea unui prieten pentru o seară, puteți să întrebați fetele de la bar sau există o mulțime de fete în cluburi sau în afara lor, care caută o companie și sunt foarte accesibile. Dacă sunteți singuri și vizitați această stradă, veți avea cea mai bună distracție.
James Bond Island Tour by Big Boat & Sea Canoe – excursie care trebuie negociată. La această insulă se poate ajunge doar cu barca și trebuie să îți rezervi o zi doar pentru asta.

Phuket River Rafting, ATV, Zipline, and Cave Temple Tour. – Pentru cei interesați de multă aventură, o bună alegere este această opțiune care costă 30 € de persoană pentru toate cele menționate: rafting, atv, tiroliană, tur la templul din peșteră.
Pe lângă toate acestea să nu uitați că în Phuket se plătește totul în Bahts, moneda thailandeză, pe care să îi schimbați din dolari americani deoarece au cel mai bun curs. Totul se negociază, deci nu fiți timizi!
Pe data viitoare când vă voi povesti despre Siem Reap, Cambogia.
Stay tuned!
With love from The Travelling Hat,
Claudia V.
One Comment
Comments are closed.