Îngrijirea Pălăriilor


Mă gândeam că ar fi util să scriu câteva informații esențiale despre pălării și despre îngrijirea lor.

Până acum pot spune că am peste 10 pălării la colecție pe care le port și tot timpul am grijă ca ele să fie îngrijite indiferent de materialul din care sunt confecționate. Înainte de asta, trebuie să cunosc ce înseamnă o pălărie.

Pălărie = cinci părți principale:

  • Calotă = porțiunea de pălărie care acoperă partea de sus a capului.
  • Bor = o proiecție opțională de material rigid din partea de jos a calotei pălăriei, pe orizontală în jurul circumferinței pălărie.
  • Panglică/bandă care rulează în jurul părții de jos a calotei mai sus de bor
    Bandă sau panglică atașata la circumferința interioară a pălăriei pentru a opri transpirația de a murdări corpul pălăriei;
  • Căptușeală = pentru unele pălării există o căptușeală de mătase, care poartă de multe ori numele producătorul și eticheta.

06-eliurpi

Îngrijirea borului

Borul este foarte important! Depozitarea este vitală pentru menținerea formei originale. Pălariile care au marginile înclinate în jos trebuie să fie depozitate corespunzător, pe o formă de cap sau așezâdu- le pe calotă, fiind astfel eliminată presiunea de pe margini.

Îngrijirea calotei

Ai grijă cu calota pălăriei tale! Manevrarea excesivă poate duce la diversitatea de structură sau formă.

Uscarea pălăriei

Dacă vă udați pălăria, puneți- o pur si simplu într-un loc uscat și lăsați-o să se usuce lent. Pălăria se va usca singură. Nu încercați niciodată să vă uscați pălăria folosind căldura artificială sau feonul. Uscătoarele de păr, radiatoarele și alte surse de căldură ridicată vă vor micșora pălăria. Numeroasele umeziri și uscări pot duce la contracția acesteia. (sursă https://e-palarii.ro)

Sfaturi utile:

Lâna umedă își păstrează forma în care se usucă, așa că asigurați-vă că borul și calota sunt în forma pe care vi-o doriți înainte de uscare.

Praful acumulat poate fi îndepărtat printr-o periere ușoară. Deasemenea poate fi înălturat prin ștergerea pălăriei cu un prosop umed (nu ud!).

Perie de curatat palarie

Nu lăsați niciodată pălăria pe pervazul din spate a mașinii, deoarece căldura o poate deteriora. (sursă https://palariadadarlat.ro)

Pălăriile din fetru de lână și de blană pot fi curățate cu o perie moale de pălării sau cu un burete fin. O perie cu părul dur va afecta fetrul fin. Pălăriile din fetru trebuie să fie periate în sens invers acelor de ceasornic cu calota îndreptată spre dumneavoastră. Dacă o pătați cu noroi, lăsați noroiul să se usuce. Odată ce este uscat, va fi mult mai ușor de curățat prin periere. Petele de grăsime pot fi curățate cu puțin amidon de porumb.

Pălăriile de paie pot fi curățate folosind o perie moale, un burete sau o cârpă. O cârpă umedă este foarte eficientă.

Pălăriile de bumbac pot fi spălate manual cu apă călduță și un detergent blând.

Pentru o bună păstrare a pălăriilor și o bună îngrijire vă recomand să le depozitați într-un loc ferit de praf sau chiar în cutii pentru pălării.

9959902-3-720x600_g8gh

Site-uri de unde puteți achiziționa produse pentru îngrijirea pălăriilor:

https://www.hatson.ro

http://e-palarii.ro

https://www.vivre.ro

http://www.zaragoo.ro

 

With love from The Travelling Hat,

Claudia V.