Ascult Dancing In The Moonlight de la L’aupaire; stau și privesc către o lumânare cu miros de vanilie, cu miros de amintiri faine pe care nu vreau să le uit, pe care le voi păstra în suflet.
Toată lumea reflectă către 2019 și își dorește ca anul care vine să fie plin de surprize!
Are rost să mint? Pot zice că deja am creat wish-list-ul (lista cu dorințe) pentru anul următor. Nu am un punct sau doua importante pentru că vreau să le îndeplinesc pe toate!
Pun lupa deasupra anului 2019:
- văd cum am început anul (în Asia-Bangkok);
- vad cum am zburat printre nori și cum am străbătut mii de kilometrii de drumuri și poteci din România;
- văd cum festivalurile (Neversea, EC, Untold) m-au făcut să cred că în fiecare an acolo îmi va fi a doua casă pe timpul verii;
- văd cum Check-OUTeam crește, echipa din care fac parte și le mulțumesc că alături de ei avem un catalog de amintiri frumoase;
- mai văd cum a trecut un an de când am început să scriu pe blog; mii de clipe îmi
străpung liniștea și mii de gânduri încă neașternute pe hârtie;
- văd și simt cum aș vrea să te îmbrățișez pe tine cititorule și cum vreau sa îți mulțumesc că mă susții;
I-au lupa de pe anul precedent și o așez către o hartă. O analizez și îmi închid ochii. Pun degetele arătătoare pe Brazilia și Mexic. Gândul deja îmi este acolo și mă interesez de trasee posibile până acolo. Mi-aș dori să vă scriu un articol de pe un șezlong din Brazilia, dar până atunci mă mulțumesc cu canapeaua comodă de acasă.
Nu vreau să scriu prea multe, vreau doar ca dorințele voastre în anul 2020 să se materializeze, să ajungeți în destinațiile la care visați și să fiți sănătoși!
Purtați-vă pălăria mândrii că anul se încheie și mâine la ora 00:00 aruncați-o în sus de bucurie și puneți-vă o dorință, se va îndeplini dacă credeți în ea!
La mulți ani, Pălării călătoare!
With love from The Travelling Hat,
Claudia V.