Mai multă pasiune în 2023


La mulți ani cu bucurie, să mai porți și-o pălărie!

După o lungă pauză, am revenit cu gânduri bune.

În perioada sărbătorilor m-am gândit la foarte multe lucruri, în foarte multe direcții. M-am gândit la anul 2022, la urcușurile și coborâșurile pe care le-am avut. Am reflectat asupra greșelilor și asupra regretelor.

În anul 2022, am creat numeroase legături cu foarte multe persoane frumoase, persoane care m-au inspirat și care m-au făcut să mă redescopăr. Ei bine toate acestea și cu surprize.

Din punct de vedere profesional am fost implicată 100%, dar ce se întâmplă cu pasiunea și cum te implici în ea?

Un lucru despre care oamenii vorbesc mai puțin însă, este abilitatea de a privi cu detașare proiectele, deciziile și rezultatele.

DE CE PASIUNEA CONTEAZĂ?

Pasiunea este un sentiment puternic pe care-l ai pentru ceva cu mare însemnătate pentru tine. Și e chiar mai mult de atât: este viziune, conține energie, bucurie și entuziasm. 

Oamenii care fac lucrurile cu pasiune sunt propulsați de dorința de a face bine lumii, sunt curioși și doresc să învețe mereu pentru a înțelege cât mai multe despre lume și viață. Ești pasionat de ceea ce are mare însemnătate pentru tine. Pasiunea nu este un hobby și nici vreun punct de interes trecător. Este esența ființei tale. Așa sunt și pălăriile pentru mine.

Pasiunea îi inspiră pe ceilalți să ți se alăture și să creadă în viziunea ta. La ceea ce te pasionează te gândești mereu și lucrezi mereu. Ce te pasionează te entuziasmează. Pasiunile îți influențează alegerile și activitățile zilnice. Ceea ce faci și ceea ce spui se învârte în jurul a ceea ce iubești.

CUM ARATĂ PASIUNEA?

Pasiunea nu arată și nu se manifestă mereu la fel. Omul pasionat nu este mereu exploziv și roșu la față, nu e mereu transpirat și nu bate tot timpul cu pumnul în masă. Unii dintre cei mai pasionați lideri sunt liniștiți, profunzi, reflexivi, creativi, stabili.

Găsește moduri de a te conecta la lumea din jur. Cheile sunt curiozitatea și interesul. Pune(-ți) întrebări. Cunoaște-i pe oameni și caută să înțelegi cum funcționează lumea și organizația ta.

Pasiunea vine din nevoia de a te pune în slujba altora și din dorința de a-ți face munca foarte bine. 

PASIUNEA SE NAȘTE DIN DORINȚA DE A FACE DIFERENȚA

Faci diferența dacă-ți pasă. Faptul că îți pasă de lume, de munca pe care o faci și de oamenii cu care colaborezi face diferența. Poate că această dorință a liderilor și a organizațiilor de a face diferența nu sare întotdeauna în ochi. Dar, dacă privești cu atenție, vei vedea că pasiunea vine din dorința lor de a contribui, în mod esențial, la viața oamenilor. Pentru ca un produs să fie util și pentru ca un serviciu să fie mai bun trebuie să ai încredere că ceea ce faci tu va face viața oamenilor mai bună. Iar dacă ție îți pasă, le va păsa și oamenilor tăi.

BENEFICIILE PASIUNII ÎN LEADERSHIP

Pasiunea produce energie. Pasiunea liderilor va inspira pasiune și în ceilalți, iar asta generează energia și concentrarea necesare pentru succes.

Pasiunea propulsează viziunea. Viziunea devine realitate prin pasiune. Așa crește productivitatea, dedicarea și angajamentul oamenilor tăi față de viziunea ta.

Pasiunea aprinde pasiune. Am simțit cu toții efectul pe care pasiunea liderului îl are asupra noastră. Ne-am simțit energizați și motivați.

Pasiunea crește influența. Oamenii vor să-l urmeze pe cel care îi inspiră și îi energizează. Vor și ei să facă parte din poveste, să facă o muncă care contează atât de mult.

Pasiunea generează potențial. Pasiunea liderului atrage oportunități și deschide uși. Asta se întâmplă pentru că pasiunea propulsează pe drumul spre mai bine.

Cei mai talentați oameni sunt atrași de organizațiile care lucrează pentru un scop mai înalt și în care oamenii lucrează cu pasiune.

John O’Donohue spune că „cei care trăiesc cu pasiune trezesc viața peste tot pe unde merg. Inima pasionată are o generozitate care aduce primăvara în locurile cele mai pustii și demult părăsite”.

Acum că ai citit aceste rânduri, sper să reflecți către 2023 cu pasiune, să lucrezi cu spor și să iubești ceea ce faci zilnic.

Să fii mai optimist și să fii tu însuți, să nu îți fie teamă să iei decizii, sunt ale tale!

Keep in touch!

With love from The Travelling Hat,

Claudia V.

Surse: Harvard Business Reviews, Forbes, ChurchLeaders

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s