Croaziera Hawaii-Tahiti


Cum ați gândit itinerariul acesta? Ce proceduri ați făcut pentru plecare? Cum a fost? Ți-a plăcut? Cât a costat?

Voi posta acest articol cu impresiile generale despre aceasta călătorie și costurile acesteia. Acest articol va fi urmat de detalierea fiecărei insule/destinații în parte. Merită citite toate.

Cum ați gândit itinerariul acesta?

Totul a început printr-o discuție cu Carmen Adorean, prietena noastră din Cluj cu care ne planificăm călătoriile. Ea deține site-ul RoCroaziere.ro, site pe care puteți vedea toate itinerariile de croaziere din lume. Cu ea planificăm toate detaliile excursilor pe vasele de croazieră.

Ce proceduri ați făcut pentru plecare?

Primul pas a fost să ne luăm viza pentru America. Eu m-am programat in 10 august pentru viză, iar cu o săptămână înainte am completat formularele online. Dacă aveți întrebări despre viză, vă pot răspunde cu drag în comentarii.

După ce am primit pașaportul cu viza aprobată, am book-uit croaziera.

Ce este inclus în bilet și cât a costat:

În această sumă au fost incluse următoarele beneficii și următorul itinerariu:

Să vă explic mai pe larg:

1 x Shore excursion discount: fiecare membru din cameră a avut un discount de 50 euro la excursiile organizate de către cei de pe vas în fiecare destinație. Este un discount considerabil dacă achiziționezi excursii de la ei, dar noi nu am optat pentru această opțiune, ne-am organizat individual pe fiecare insulă.

2 x Service Charge: Acestea sunt taxele pentru tot ce înseamnă barmani, chelneri etc.

2 x 2 Meal Speciality Dining Package: Pe lângă mâncarea all inclusive pe care o ai la dispoziție pe vas, sunt câteva restaurante specifice la care ai acces doar dacă plătești. Prin acest pachet, noi am putut alege din cele 13 seri, 2 seri în care să mâncăm în aceste restaurante cu specific italian, asiatic, japonez, englezesc și a la cart. Noi suntem pasionați de sushi, așa că am mers doar la acel restaurant pe lângă cele care au fost complementary.

2 x Internet Package: Am avut la dispoziție 300 minute de acces online pe rețeaua lor de internet, aceste minute fiind disponibile în cele 14 zile de croazieră (nu au fost suficiente așa că eu mi-am achiziționat pachet de internet suplimentar cu 230 de dolari- internet nelimitat). Călătorind pe ape internaționale internetul este foarte scump, cel mai bine este să achiziționați pachetele lor de internet, ei sunt conectați direct la satelit.

2 x Premium Baverage Package: Fiind 2 persoane, am avut fiecare un pachet nelimitat de băuturi nelimitat (băuturi alcoolice/non-alcoolice). În acest pachet este inclusă și mâncarea pe care o poți savura pe vas.

Itinerariu:

Plecare: Timișoara – Londra – San Francisco – Honolulu (Oahu)

Itinerariu Honolulu-Tahiti

Intoarcere: Papeete, Tahiti- Los Angeles – Londra – Timisoara

Cum a fost? Ți-a plăcut?

Mi-aaaaa plăcuuuuttt foarteee multtttt!

3 săptămâni de aventură. 3 săptămâni de relaxare și deconectare totală. A fost și obositor nu pot nega, dar a meritat fiecare clipă.

Să începem cu începutul.

Am plecat din Timișoara spre Londra foarte de dimineață. Ne-am putut bucura de o zi întreagă în oraș. Am zburat cu Wizz spre aeroportul din Luton. După ce am ajuns, am mers cu autobuzul către aeroportul Gatwick pentru că următoarea zi am zburat spre San Francisco. Nu am luat cazare din timp, și consider că am luat cea mai bună decizie. De ce spun asta? Când am ajuns în Gatwick, am verificat cazările din interiorul aeroportului, și am descoperit hotelulul BLOC. Acesta este la etajul 3 al aeroportului. Tot pe etajul 3 este și partea de security cât și accesul în Business Lounge-ul aeroportului. La etajul 2 al aeroportului este Check-in-ul. Totul foarte aproape și foarte simplu.

Cum a fost în Londra? Cum ai acces la Business Lounge gratuit? Cum economisești bani și călătorești low cost? Vă povestesc în următoarele articole.

Zborul către San Francisco a fost lung, și cu mult entuziasm. Am zburat cu compania Norse și am mers ,,în trecut”. Ciudat să spun asta, dar în America ești cu 13 ore în urmă față de ora din România. În San Francisco ne-am cazat în San Bruno, regiune învecinată orașului și apropriată aeroportului. Hotelul se numește 1550 – SFO Airport West.  Acest hotel are propriul său Shuttle Bus, shuttle care ne-a adus la cazare și care ne-a dus a doua zi gratuit la aeroport. Este recomandat să stai mai aproape de aeroport, mai ales dacă următoarea zi ai alt zbor. San Francisco este mai îndepărtat de aeroport, iar distanțele în America sunt foarte mari (ai toate șansele să pierzi foarte mult timp în trafic).

San Francisco
Port Of San Francisco Pier 50 D Maintenance Facility

Honolulu, Oahu, Hawaii

Din San Francisco am avut zbor către Honolulu, Hawaii. Am ales varianta de a ajunge cu o zi mai repede de îmbarcare pentru a sta liniștiți în caz de modificări ale zborurilor sau alte probleme ce pot interveni pe parcurs.

Honolulu este capitala statului Hawaii, Statele Unite ale Americii. Cu o populație de 377.000 locuitori, orașul este situat în golful Mamala de pe insula Oahu, a treia insulă ca mărime din arhipelag. Orașul își datorează numele așezării sale geografice avantajoase, „Honolulu” însemnând „locul protejat”.

Am închiriat mașină pe această insulă, iar peisajele au fost de vis! Pe orice plajă ajungeai îți doreai să oprești timpul în loc. Oahu este una dintre insulele pe care m-aș mai întoarce cu siguranță! Interesant este că aviația americană își desfășoară activitatea în Baza Aeriană Hickam, iar marina în Pearl Harbor, deși în realitate tot vestul orașului Honolulu este folosit de infrastructura militară. Între obiectivele militare și plajă se întinde centrul orașului.

Din Honolulu ne-am îmbarcat pe vas. Procedura de check-in este foarte simplă. Trebuie doar să ai pașaportul la tine și un card de credit. Pe vas, pe lângă rezervarea făcută, se solicită 20 de dolari/zi/pers pentru personalul de pe vas. Acești bani sunt rambursabili la finalul vacanței. Ai 2 posibilități: să plătești cash această sumă sau să atașezi camerei tale un card de credit (Este mult mai bine card de credit, deoarece de pe cardul de debit se blochează sumele. Dacă plătești cash, avantajul este că îți vei primi banii cash înapoi în ultima seară petrecută pe vas. Dacă ai card de debit, banii se vor debloca într-o săptămână, chiar două de la plecarea de pe vas.). Pentru solicitarea acestor bani înapoi, este necesară completarea formularului atașat. Dacă nu faci această solicitare, ei consideră că acei bani reprezintă suma cuvenită pentru angajați, și nu mai rambursează nimic.

NORVEGIAN CRUISESHIP

Fiecare cameră are propriul camerist, care face curat în fiecare zi. Noi am avut parte de un camerist foarte de treabă și amabil, care ne-a surprins mereu cu câte o surpriză în cameră.

Kahului/Maui, Hawaii

Prima oprire a fost Kahului/Maui. Am avut 2 zile la dispoziție să o vizităm. Am închiriat o mașină pentru a reuși să străbatem insula. Fără mașină nu ai cum să o vizitezi. Este foarte mare și are multe de oferit. 

WAI ANAPANAPA

HILO, Hawaii

După două zile petrecute în Maui, ne-am oprit și am vizitat următoarea insulă și anume insula Hilo. Întreaga zi a fost despre Parcul Vulcanic Național din Hawai. Acesta a fost înființat în anul 1916, este un parc național din SUA localizat in insula Hawai’i. Peste jumătate din parc este sălbatic. In recunoașterea valorilor naturale remarcabile Parcul Național al vulcanilor din Hawaii, am aflat că aceștia au fost desemnați rezervație internațională a biosferei în 1980 și un loc de moștenire mondială în 1987. Activitatea vulcanică generată în Parcul Național al vulcanilor din Hawaii a ajutat la crearea orașului Kalapana (acum acoperit de lavă de la erupțiile recente), si alte plaje cu nisip negru. In limitele parcului se află Tubul de Lavă Thurston, un tub de lavă de aproximativ 540 de ani cu o scurtă potecă ce îl străbate, Observatorul Vulcanilor, si muzeul Jaggar. Parcul se întinde pe o suprafața de 1348km2.

Kauai, Hawaii

După o zi plină de istorie și curiozități am pornit spre insula Kauai. Am închiriat un Mustang decapotabil și am vizitat cea mai frumoasă plajă din tot itinerariul acestei vacanțe, Tunnel Beach !

4 zile pe mare

După ce ne-am bucurat de un apus superb, seara am plecat spre Polinezia Franceză. 4 zile și jumătate în Ocean au fost perfecte pentru plajă și relaxare! În aceste zile am trecut linia Ecuadorului, eveniment celebrat specific pe vas.

Polinezia Franceza: Raiatea

Odată ajunși în Raiatea am vizitat portul și am căutat o barcă să mergem să vedem apusul. Am căutat un ghid tatuat, ghid recomandat de majoritatea oamenilor pe TripAdvisor. Odată găsit, am avut parte de o primire călduroasă și plină de zâmbete și muzică. După un apus de poveste, am înnoptat pe vas. A doua zi am book-uit același ghid și am avut parte de o zi plină de experiențe unice: vizită la ferma de perle, vizită la ferma de rom, snorkeling printre corali, prânz cu mancare tradițională și înotat cu rechinii. Toată aventura a costat 110 dolari și a durat aproximativ 8 ore. Dacă acum ar veni avionul după mine, prima oprire ar fi din nou în Raiatea!

Polinezia Franceza, Moorea

Următoarea destinație a fost Moorea.

Aceasta este o insulă mai mică decât celelalte, și o zi a fost suficient pentru a o vizita. Am închiriat mașină, și am făcut turul insulei de 3 ori. 

Polinezia Franceza, Papeete

Ultima, dar nu cea din urmă a fost insula Papeete, cea mai mare insulă din Polinezia Franceză. Papeete sau Pape’ete (în tahitiană) este capitala și cel mai mare oraș al regiunii franceze. Orașul se află pe insula Tahiti și are 26.050 locuitori, conform recensământului din 2007. În limba tahitiană pape’ete înseamnă apa din coș. Am închiriat o mașină și am pornit în explorarea insulei. Noi nu am știut cât este de frumoasă, dar dacă aș merge din nou în aceeași croazieră, aș sta 2 zile în plus pe această insulă. 

După ce am coborât de pe vas, am petrecut ziua in Papeete, iar seara am avut zbor direct către Los Angeles, ultima noastră oprire din aventura noastră.

Los Angeles

Los Angeles…..Oraș în care ne-am dorit mult să ajungem! Am vizitat renumitul semn Holywood, celebra stradă cu stelele celebrităților, Beverly Hills, Santa Monica etc. Nu mi-a venit să cred că ajunsesem și aclolo și timp de 3 zile am avut timp să vizităm tot ce ne-am propus.

Impresii generale despre America:

-America nu este o țară atât de ieftină precum crede toată lumea: mâncarea este scumpă (dacă vrei să mănânci sănătos, este foarte scump, peste tot găsești mâncare fast food, not healthy);

-Pe străzi erau homeless people, dar nu așa de mulți cum ne așteptam (valabil pentru San Francisco și Los Angeles). Sunt cartiere specifice în care aceștia stau. Ca turist dacă nu treci prin acele cartiere este safe. Dacă te intersectezi cu ei pe stradă, îi poți ignora pur și simplu și nu ai probleme cu ei;

-Americanii mănâncă foarte sărat sau foarte dulce (asta după gustul meu);

-Dacă stai doar 2 zile într-un oraș mare, nu se rentează să închiriezi mașină. Este mult mai ieftin să folosești Uber-ul;

-Parcările în SUA sunt scumpe, grijă unde parcați mașina;

-Am tot auzit oameni care merg în SUA doar cu un ghiozdan și se întorc cu 2 valize acasă. Ei bine așa este, hainele sunt ieftine în America. Data viitoare voi face și eu la fel, chiar e rentabil să cumperi haine de acolo. (În unele locuri, hainele sunt mai ieftine ca și mâncarea);

-Să aveți un card de credit când plecați în America, este mult mai util decât cel de debit când ai nevoie pentru garanțiile de la cazări sau când închiriezi mașini;

-Americanii sunt foarte prietenoși! Mi-a plăcut mult acest lucru;

-Nu prea se fumează pe stradă. Doar în locuri special amenajate;

-Nu se găsește Coca-Cola în supermarket-uri (cel puțin noi nu am găsit, poate nu mergeam noi unde trebuie);

-Americanii sunt obișnuiți cu temperaturi mai scăzute. În toate cazările pe care le-am avut, inclusiv pe vasul de croazieră, a mers foarte mult aerul condiționat. Lor le place răcoarea și pentru ei este ceva normal. Pentru noi era foarte frig și în cameră dădeam mereu drumul la căldură;

-În fiecare local apa este din partea casei, trebuie să specifici dacă vrei să bei fără gheață. Pentru ei este ceva normal sa bei orice băutură foarte rece sau cu gheață;

Cât a costat?

ActivitateCost euro (1 persoana)
Link accesibilitate/alte informatii
Zbor Timisoara-London22Wizz Air
Cazare Aeroport79Bloc HOTEL
Zbor London-San Francisco 300Compania Norse
Cazare 1 noapte San Francisco34Hotel 1550-SFO Airport West
Zbor San Francisco-Honolulu134Compania Alaska
Parcare Muzeu Harbor7 Platit online
Cazare 1 noapte Honolulu66Imperial Hawaii Resort
Cost Croaziera Honolulu-Tahiti1259Cost/pers (all inclusive)
Cost mașini închiriate166Atat am platit pe toate deplasarile cu masinile inchiriate in toata vacanta/pers
Cost deplasări Uber173Atat am platit pe toate deplasarile cu Uberul in toata vacanta/pers
Cost Motorina25Motorina pentru masinile inchiriate
Taxă plajă neagră insula Maui7,5Platita online
Zbor Tahiti-Los Angeles513Air France
Zbor Los Angeles-London300Compania Norse
Cazare Los Angeles331Pali Hotel Melrose
Zbor London-Timisoara45Wizz Air
Pachet internet Croaziera115Pachet achizitionat suplimentar
Bagaj cala Zbor Honolulu30Bagaj adaugat ulterior la Check-IN
Excursie Raiatea 140platit cash către ghid
TOTAL:3606
Sper că au fost utile informațiile de mai sus și astept întrebările/impresiile voastre în comentarii!

Keep in touch!

With love from The Travelling Hat,

Claudia V.
 

One Comment

Leave a comment